Partener de implementare
Social

Bursa Binelui anunță startul celei de-a IV-a ediții a Campionatului de Bine

Distribuie pagina pe

Campionatul de Bine se va desfășura în perioada 6 decembrie 2016 – 20 februarie 2017, sesiunea de înscriere fiind deschisă între 17 noiembrie și 5 decembrie. Premiile constau în dublarea sumelor atrase din donații de către organizațiile participante în Campionat, în limita a 5000 de euro, fiind recompensate primele trei proiecte care reușesc să adune cele mai multe donații individuale. În cele trei ediții ale Campionatului de Bine, organizațiile și proiectele înscrise în competiție au strâns donații în valoare de 180.000 de euro, valoarea totală a premiilor acordate de către BCR câștigătorilor fiind de încă 45.000 de euro.

“Am gândit și dezvoltat Bursa Binelui cu scopul de a oferi organizațiilor neguvernamentale un instrument util și ușor de gestionat, ca parte a procesului de fundraising. Societatea civilă din România este din ce în ce mai activă, se implementează proiecte și programe cu adevărat relevante atât la nivelul comunităților locale cât și la nivel național, iar toate aceste demersuri au nevoie de finanțare. Bursa Binelui a devenit, în cei trei ani de la inițierea sa, principalul promotor al donațiilor individuale și suntem convinși că este un proces care trebuie să continue. Altfel spus, dacă vrei să susții financiar o cauză, o organizație sau un proiect, indiferent de sumă, intră pe bursabinelui.ro! Este, în acest moment, cea mai simplă cale să te implici și să îi susții pe oamenii care, prin activitatea lor, schimbă România în bine”, declară Nicoleta Deliu, Șef departament Comunicare Corporativă și Afaceri Comunitare, BCR.

Cu ocazia lansării celei de-a IV-a ediții a Campionatului de Bine, Bursa Binelui organizează un workshop dedicat organizațiilor neguvernamentale. Evenimentul va avea loc în data de 17 noiembrie, iar în program sunt integrate:
- Sesiunea de Educație financiară & folosirea eficientă a resurselor cu Ștefan Buciuc, Head of Public Authorities – BCR;
- Sesiunea Scriere creativă: Show Don't Tell și Q&A despre relația ONG-urilor cu media cu Georgiana Ilie, editor asociat la DoR și trainer de storytelling;
- Sesiunea Antreprenoriat social & Dezvoltarea sustenabilă a organizației cu Ancuța Vameșu, fondatoare - Institutul de Economie Socială.

Invitat special pentru acest eveniment este Linda Liukas, care va susține o sesiune despre fundraising și crearea, angajarea și fidelizarea comunităților. Linda este fondatorul Rails Girls, un fenomen global adresat tinerelor femei în vederea alfabetizării acestora în programare. Workshop-urile, organizate de voluntari în peste 260 de orașe, au inițiat peste 10.000 de femei din întreaga lume în limbajul programării și al codării.

Linda este și autorul Hello Ruby, proiect editorial care și-a făcut debutul pe Kickstarter și care a strâns $10.000, suma țintă, după doar 3,5 ore, adunând în total fonduri în valoare de 380.000 de dolari. Prelegerile sale Ted Talk au adunat peste 1 milion de vizualizări.

„Ne-am propus, încă din momentul lansării Bursei Binelui, să oferim organizațiilor neguvernamentale atât un instrument util în procesul de fundraising, dar și o platformă de conținut, de informare, care să ajute în tot procesul de management al unei organizații cu caracter social. Este și scopul acestei serii de workshop-uri, iar selecția temelor alături de expertiza invitaților au menirea de a oferi participanților o perspectivă completă asupra proceselor esențiale de management organizațional”, adaugă Nicoleta Deliu, Șef departament Comunicare Corporativă și Afaceri Comunitare, BCR.

Câștigătorii celor trei ediții ale Campionatului de Bine sunt: Asociația Hercules, Fundația de Dezvoltare Locală Speranța, Asociația Prietenia, Asociația Română Împotriva Leucemiei ARIL, Asociația SOS Infertilitatea, Asociația Kogayon, Asociația Școala mamei Junior și Fundația Bucuria Darului.

***
Campionatul de Bine este o competiție pentru strângerea de donații adresată ONG-urilor din România, urmărind să transforme organizațiile în proprii fundraiseri în vederea atragerii de donații.

Campionatul este găzduit, organizat și implementat de Bursa Binelui, platforma de donații necomisionabile dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.

Bursa Binelui este singura platforma online care permite donațiile fără comisioane, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru susținerea financiară a unei cauze. Suma minimă care poate fi donată este de 5 lei. Toată tranzacția este 100% securizată și nu se percepe niciun fel de comision.

Bursa Binelui

Articole asociate

    Bursa Binelui

    Ziua Internationala a Cooperativelor si Cooperatiei mestesugaresti sarbatorita la Targul Bursa Binelui

    Organizatiile si proiectele care vor participa sunt: • Atelier Simplus va prezenta jucariile Lili si Lulu, nascute din dorinta de a crea un mediu de lucru stabil pentru persoanele angajate, some...
    Andra Arseni

    Bursa Binelui – șansa noastră pentru visul nostru!

    Competiția pentru Bursa Binelui s-a încheiat, după cum v-am anunțat deja, asociația noastră ocupând locul al optulea, un loc pentru care suntem foarte bucuroși. Ne este totuși dor de...
    Bursa Binelui

    Bursa Binelui by BCR castigator la REBRAND 100 Global Awards 2016

    Bursa Binelui este singura platforma de donatii necomisionate din Romania. Lansata in 2012 de BCR, parte a Erste Bank, identitatea initiala a Bursei Binelui nu comunica potentialul real al acestei pla...