Partener de implementare
Educație

Campionatul de Bine - cea mai simplă soluție de finanțare a proiectelor sociale

Distribuie pagina pe

Campionatul de Bine este cea mai amplă competiție dedicată organizațiilor neguvernamentale care vizează finanțarea proiectelor sociale prin intermediul donațiilor individuale. Competiția este organizată  de Bursa Binelui - singura platformă de donații necomisionate din România.

 
În cadrul celor trei ediții anterioare, donațiile au depășit suma de 180.000 de Euro, valoarea totală a premiilor acordate de către Bursa Binelui și BCR câștigătorilor fiind de încă 45.000 Euro.
 
“Sunt din ce în ce mai mulți oameni care doresc să se implice, să susțină o cauză, un proiect social sau o organizație neguvernamentală. Este o schimbare profundă de atitudine care trebuie să fie susținută și încurajată. Este premisa de la care am plecat când am gândit Bursa Binelui – singura platformă online de donații necomisionate din România. Ne-am propus să oferim cea mai simplă soluție de implicare a oamenilor, un instrument prin care poți să selectezi un proiect și să donezi foarte simplu și rapid. Dar misiunea noastră nu se oprește aici, avem de transmis un mesaj la fel de important și organizațiilor neguvernamentale: donațiile individuale reprezintă în acest moment cel mai mare potențial de finanțare a proiectelor sociale. Sunt oameni, și nu puțini, care sunt dispuși să doneze. Haideți să învățăm împreună să ajungem la ei! Așa a apărut Campionatul de Bine, ajuns acum la cea de-a IV-a ediție” declară Nicoleta Deliu, Șef departament Comunicare Corporativă și Afaceri Comunitare, BCR.
 
Cele trei proiecte câștigătoare la ultima ediție a Campionatului de Bine sunt:
# "Susține un copil la hidroterapie”, proiect prin care peste 200 de copii cu nevoi speciale din județul Timiș au beneficiat în mod gratuit, săptămânal, de ședințe de hidroterapie. Beneficiarii sunt copii prematuri, cu tetrapareze sau alte afecțiuni locomotorii, cu autism, sindrom Down, cu afecțiuni senzoriale (cecitate/surditate), cu vârste de la 3 luni la 18 ani.

# "O șansă la viață pentru persoanele fără adăpost”, proiect prin care au fost ajutate să supraviețuiască peste 300 de persoane, pornind de la oferirea unei mese calde, găsirea unui loc de muncă sau întocmirea actelor de identitate. Scopul final al proiectului este crearea unui Centru de Zi în Brașov, în care oamenii fără adăpost pot învăța să trăiască independent.

# "Dotarea secțiilor de Hematologie cu Infuzomate și Injectomate”, prin intermediul căruia au fost îmbunătățite condițiile de tratament ale bolnavilor de leucemie din secțiile de hematologie ale spitalelor Fundeni, SUUB și Colentina.
 
“Cele trei ediții ale Campionatului de Bine organizate până în prezent și-au dovedit din plin utilitatea. Au fost finanțate proiecte sociale cu impact evident și rezultate foarte bune. Dar poate cel mai important este faptul că organizațiile neguvernamentale se orientează mai mult către donatorii individuali, încep să simtă potențialul imens de finanțare. Mesajul meu este așadar unul foarte simplu: înscrieți proiectele sociale în Campionatul de Bine! O puteți face simplu, online, până pe data de 5 decembrie. Acesta este primul pas. Ulterior, printr-un efort comun de organizare și comunicare, trebuie să ajungem să vorbim cu cât mai mulți oameni. Să învățăm să le cerem ajutorul, să le spunem sincer și direct că se pot implica. Să comunicăm constant cu ei și să le arătăm rezultatele. Sunt convinsă că în scurt timp impactul finanțărilor prin intermediul donațiilor individuale va fi mult mai mare. Iar noi vom fi tot aici, susținând acest proces” încheie Nicoleta Deliu, Șef departament Comunicare Corporativă și Afaceri Comunitare, BCR.
 
***
Campionatul de Bine este o competiție pentru strângerea de donații adresată ONG-urilor din România, urmărind să transforme organizațiile în fundraiseri, în vederea atragerii de donații.
 
Campionatul este găzduit, organizat și implementat de Bursa Binelui, unica platforma online de donații necomisionate, dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.
 
Bursa Binelui este singura platformă online care permite donațiile fără comisioane, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru susținerea financiară a unei cauze. Suma minimă care poate fi donată este de 5 lei. Toată tranzacția este 100% securizată și nu se percepe niciun fel de comision.

Bursa Binelui

Articole asociate

    Bursa Binelui

    Workshop # Community Involvement & Comunicare online

    Cristian China-Birta este blogger pe cristianchinabirta.ro si antreprenor online. De formatie jurnalist, a trecut apoi de partea cealalta a „baricadei” si a lucrat in administratie publica...
    Bursa Binelui

    HOW TO... Organize financially your NGO

    În luna decembrie, Bursa Binelui organizează un nou workshop din seria HOW TO dedicat organizațiilor înscrise pe platforma de donații fără comision. Cel de-al patrulea workshop din acest...
    Bursa Binelui

    BCR caută și premiază Profesorii care ne dau încredere

    • BCR lansează concursul “Profesorii care ne dau încredere”.• Prin intermediul concursului, BCR va oferi 42 de premii, a câte 1.000 de lei, profesorilor dec...