Partener de implementare
Social

Peste 31.000 de euro atrași în doar 2 săptămâni în Campionatul de Bine

Distribuie pagina pe

Ajuns la ediția a V-a, Campionatul de Bine, organizat de singura platformă online din România unde donațiile sunt necomisionate - Bursa Binelui, și-a încheiat prima etapă a competiției cu un bilanț pozitiv: peste 31.000 de euro au fost atrași prin intermediul donațiilor individuale în doar 2 săptămâni.
 
68 de proiecte și inițiative sociale susținute de către 56 de organizații neguvernamentale și mulți alți oameni de bine au trecut în Semifinala celei de-a V-a ediții a Campionatului de Bine, etapă care se desfășoară anul acesta în perioada 19 decembrie 2017 – 15 ianuarie 2018.
 
În Semifinala Campionatului de Bine fiecare proiect calificat trebuie să atragă donații în valoare de cel puțin 1.000 de lei de la 20 de donatori distincți, independent de donațiile și numărul de donatori atrași în etapa anterioară, cea a Sferturilor.
 
La finalul Campionatului de Bine vor fi recompensate primele 3 proiecte în funcție de numărul donațiilor atrase și al numărului de donatori. Premiile constau în dublarea sumei strânse pe toată perioada Campionatului, în limita a 5.000 Euro pentru fiecare proiect câștigător. În cadrul celor patru ediții anterioare, donaţiile au depăşit suma de 275.000 de Euro, valoarea totală a premiilor acordate câștigătorilor de către Bursa Binelui și BCR fiind de încă 60.000 Euro.
 
Prin intermediul Campionatului de Bine, Bursa Binelui încurajează organizațiile neguvernamentale să stabilească o relaţie constantă, pe termen lung, cu publicul larg, donaţiile individuale reprezentând în acest moment instrumentul de fundraising social cu cel mai mare potenţial de creştere în România.
 
Proiectele participante pot fi vizualizate pe BursaBinelui.ro, în secțiunea dedicată Campionatului de Bine: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Participanti?editionId=6&stageId=13  
 
***
Campionatul de Bine este o competiție pentru strângerea de donații adresată ONG-urilor din România, urmărind să transforme organizațiile în fundraiseri, în vederea atragerii de donații.
 
Campionatul este găzduit, organizat și implementat de Bursa Binelui, unica platforma online de donații necomisionate, dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.
 
Bursa Binelui este singura platformă online care permite donațiile fără comisioane, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru susținerea financiară a unei cauze. Suma minimă care poate fi donată este de 5 lei. Toată tranzacția este 100% securizată și nu se percepe niciun fel de comision.
 
Regulamentul competiției și mai multe detalii pe www.bursabinelui.ro.

Bursa Binelui

Articole asociate

    Bursa Binelui

    110 proiecte sociale înscrise în cea de-a IV-a ediţie a Campionatului de Bine

    În cadrul Campionatului de Bine, organizat de Bursa Binelui – singura platformă online din România unde donaţiile sunt necomisionate, au fost înscrise 110 proiecte sociale, imp...
    Bursa Binelui

    Start donații în Semifinala Campionatului de Bine 20

    A început Semifinala Campionatului de Bine: 53 de proiecte propuse de 50 de organizații neguvernamentale, non-profit s-au calificat în cea de-a doua etapă a competiției și se în...
    Bursa Binelui

    Interviu // Fertilitatea are nevoie de ocrotire si sprijin

    Proiectul sustine pacienti hipofertili in mod direct, prin dialog, informare corecta si suport emotional si, in mod indirect, prin continuarea actiunii de advocacy pe langa Ministerul Sanatatii si alt...