Partener de implementare
Social

Tips and Tricks cu Alexandru Agatinei de la NOD pentru comunitate

Distribuie pagina pe

B.B.: Campionatul de Bine, ediția 2016-2017, s-a încheiat. Urmează o etapă de regândire a strategiei de strângere de fonduri prin intermediul Bursei Binelui?

 

A.A.: Pe măsură ce ne apropiam de finalul perioadei de strângere de fonduri din CB, am început să schițăm posibile variante de fundraising, de tip crowdfunding.

Am avut în minte ca principală opțiune de donare chiar platforma BB.

Drept urmare, regândirea strângerii de fonduri am extras-o chiar din perioada CB și este, mai bine zis, o continuare a strângerii de fonduri, dorindu-ne finanțarea inițiativei în cel mai scurt timp posibil, căci vorbim de o activitate ce influențează generația tânără și comunitatea în sine, iar asta nu trebuie sub nicio formă amânată.

 

B.B.: Există o logică diferită a strângerii de fonduri în timpul desfășurării Campionatului de Bine, față de perioada în care nu există competiția? Care este diferența? 

 

A.A.: În ceea ce privește inițiativa pe care o avem pentru comunitate, putem vorbi mai degrabă de un mix al modurilor în care vom atrage resurse și în continuare. Iar asta va presupune, depășind momentul CB, să întărim legătura creată cu cei care ne-au sprijinit deja, să identificăm și mai mulți voluntari și ambasadori ai cauzei din rândul membrilor comunității și să avansăm cu propunerile făcute către companii pentru a amenaja/dota împreună cu acestea spațiul pentru tineri.

 

B.B.: Care sunt canalele de comunicare la care apelați în principal pentru strângerea de fonduri pe Bursa Binelui? Totodată, care sunt instrumentele furnizate de platformă la care apelați cel mai des?

 

A.A.: Social media reprezintă pentru noi principalul canal de comunicare, chiar de relaționare cu cei care ne urmăresc activitatea și care ne-au sprijinit și în această inițiativă înscrisă și pe BB.

Până în momentul de față am folosit indicatorul numărului de donatori și rapoartele de donații, însă vom pune un foarte mare accent și pe potențialul de a atrage noi voluntari pentru inițiativă și pentru activitatea noastră în general.

 

B.B.: Dat fiind că în fiecare an există o ediție a Campionatului de Bine, dumneavoastră pregătiți din timp strategia de strângere de fonduri sau o definiți contextual la începutul Campionatului?

 

A.A.: Ediția aceasta a CB a coincis, pentru noi, cu o primă participare cu această inițiativă. Dat fiind faptul că aceasta reprezenta pentru noi o continuare naturală a activității pe care o desfășurăm deja pentru comunitate, prezența pe BB a presupus mai degrabă o adaptare, respectiv răspândirea ideii inițiativei într-un timp cât mai scurt la un număr cât mai mare de potențiali donatori.

 

B.B.: Care sunt principalele avantaje ale înscrierii proiectelor pe platforma Bursa Binelui din perspectiva dumneavoastră? 

 

A.A.: Pe noi ne bucură tare mult că am avut ocazia ca prin BB să începem să vorbim intens în mod public despre ce vrem să facem în continuare, anume să dezvoltăm comunitatea de tineri, atât prin experiențe, activități, cât și prin baza materială pusă la dispoziția lor.

Acest fapt a atras la rândul său noi oameni interesați de ceea ce vrem să facem, împreună cu care vom clădi mai departe în jurul acestei inițiative.

 

B.B.: Ce sfat le-ați da celor care vor să înscrie proiecte pe platforma Bursa Binelui? Cum ar trebui să abordeze această oportunitate pentru a strânge mai multe fonduri?

 

A.A.: Cel mai bun sfat pe care îl putem da celor care iau în calcul participarea pe BB este să aibă o atenție constantă față de comunitatea ce o clădesc în jurul inițiativei pe care o vor propune și la pregătirea și promovarea ideii cu destul timp înainte în rândul potențialilor donatori.

Mai presus de toate, menținerea unei legături foarte deschise și prietenoase cu aceștia pe tot parcursul oricărei campanii pe care o vor desfășura.

Bursa Binelui

Articole asociate

    Bursa Binelui

    Tips and Tricks pentru semifinaliștii Campionatului de Bine de la Sînziana Vatră

    BB: Dacă ar fi să rezumați într-o frază, care este secretul locului pe care l-ați ocupat în Sferturile Campionatului de Bine? S.V.: Am vorbit celor care ne-au trecut pragul despre nevoile...
    Bursa Binelui

    41 de proiecte au intrat in SemiFinala Campionatului de Bine

    41 de proiecte si 37 de ONG-uri s-au calificat in penultima etapa a Campionatului de Bine si se intrec in atragerea donatiilor. SemiFinala celei de-a treia editii a Campionatului de Bine se va desfasu...
    Bursa Binelui

    Bursa Binelui lanseaza Campionatul de Bine 2014

    ONG-urile sunt incurajate sa inscrie in Campionatul de Bine propuneri de proiect sau proiecte implementate de organizatii in comunitatile in care acestea activeaza sau pentru o anumita categorie de be...