Scopul proiectului
Proiectul isi propune sa sustina 100 familii ale căror venituri sunt foarte reduse sau care nu au niciun venit din 4 localitati (Movileni, Barcea, Cazanesti, Barbulesti) prin distribuirea de 100 pachete alimentare care să le asigure, pentru câteva zile, nevoile de baza.
Beneficiarii proiectului
Proiectul se adresează familiilor vulnerabiile din medii rurale, ale căror venituri au scăzut semnificativ și care se află în situația în care nu mai pot asigura nevoile de bază. Criza financiară se resimte semnificativ în mediul rural unde locurile de muncă sunt putine și majoritatea persoanelor lucrează fără forme legale, mulți dintre ei sunt zilieri (aleg să ofere un venit familiei în locul beneficiilor pe termen lung, de pierderea cărora sunt conștienți), de obicei familia având o singură sursă de venit. O alta categorie foarte vulnerabilă o reprezintă bătrânii, a căror pensie este, în medie, 750 lei. Astfel că ne dorim sa îi ajutăm punctual, cu pachete alimentare, pentru a asigura o parte din nevoile de bază ale familiei.
De ce să donez?
Donând, vei susține familiile aflate în încercări grele de viață să treacă mai ușor peste această perioadă. În plus, credem în puterea exemplului, astfel că sunt șanse mari ca ulterior alte persoane să facă același gest de intrajutorare, contribuind astfel la o comunitate unită, atentă și receptivă la nevoile celor din jur.