Partener de implementare

Închis

Social

PACT pentru COMUNITATE

Fundatia PACT

Suma target

13.670 RON

5.000 RON

78 Donații ONG

Distribuie acest proiect pe

Descriere

Aproximativ 50% din cetățenii României trăiesc în mediul rural, cu un nivel de trai scăzut în pofida bogăției de resurse locale. Mulți dintre ei au idei pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale comunității din care fac parte, dar multe finanțări sunt prea birocratice și neadaptate nevoilor lor. Astfel, în 2012 am lansat PACT pentru COMUNITATE prin care oamenii cu inițiativă au ocazia să-şi pună ideile în practică, să descopere care sunt nevoile lor concrete, dar şi să înveţe cum să gestioneze un proiect şi cum să implice cât mai mulţi membri din comunitate. Noi le oferim training, consultanță, facilitare și o mică finanțare, iar apoi ei vin cu proiecte concrete pentru comunitate.

Detalii proiect

Aria de acoperire

București

Perioada donații

01.07.2013 - 31.12.2013

De ce să donez?

Oamenii cu care lucram noi nu așteaptă să li se dea. Sunt însă așa de mari nevoile, că alegem să îi ajutăm să vadă schimbarea într-un ritm mai alert. Așa că le dăm inclusiv sume mici de bani cu care pot realiza activități pentru tinerii și copiii din comunitate, pot renova centre culturale sau pot dezvolta o afacere care să ajute comunitatea sa se crească. Hai să-i sprijinim împreună!

Cum poți ajuta

  • Distribuie proiectul în social media

    Dă un share proiectului pe Facebook, Instagram, Linkedin, sau trimite direct unui prieten pe WhatsApp sau Messenger pentru a-i spune despre proiectul acesta.

  • Donează sau voluntariază

    Eşti interesat de acest proiect și de activitatea acestui ONG? Donează chiar acum și ajută-i să implementeze sau pentru această organizaţie.

  • Scrie despre proiect pe site-ul tău

    Dacă ai un site sau un blog, atunci copiază acest și pune-l într-un articol, pe una din paginile site-ului sau într-un newsletter un widget de donații pentru acest proiect.

Galerie media

Fundatia PACT

La PACT lucrăm cu oameni cu inițiativă din comunități mici (sate sau orașe până la 30.000 locuitori) din sudul României și îi sprijinim cu know-how și o mică finanțare pentru a face proiecte pentru binele lor și al tuturor celorlalți membri din comunitate. Fie că este vorba de săparea unei fântâni sau construirea unui centru cultural, realizarea unui drum sau repunerea unui muzeu al satului în circuitul turistic, oamenii capătă încredere pentru a iniția schimbari în bine la ei în comunitate.